Instrumentele de protecție a patrimoniului administratorului și fondatorilor companiei
Arhivă
Cu ce începe o afacere modernă? Sigur că, cu alegerea și crearea întreprinderii într-o anumită formă organizatorico-juridică (ÎI, SRL, AO, și altele). După cum este cunoscut, cea mai mare parte a afecerilor din Republica Moldova funcționează sub așa formă organizatorico-juridică, ca SRL (Societate cu Răspundere Limitată).
În baza Codului Civil al Republicii Moldova( art. 145), o societate cu răspundere limitată reprezintă o societate comercială, al cărei capital social este divizat în părți sociale în conformitate cu documentul de constituire și ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul societății. Subliniem, obligațiunile Companiei sunt garantate cu patrimoniul său.
Mai mult decât atât, conform al.3, art. 145 (sau art. 9 al Legii privind SRL), asociații societății cu răspundere limitată nu poartă răspundere pentru obligațiile societății. Ei suportă riscul pierderilor, ce rezultă din activitatea societății în limitele participațiunii lor la capitalul social. Așa este oare?
Într-adevăr, dacă compania este solvabilă și plătește la timp statului, angajaților și partenerilor, atunci proprietarul nu poate fi atras să plătească facturile companiei. Organizația creată acționează în circuitul civil ca o persoană independentă și este ea însăți responsabilă pentru propriile sale obligații. Ca urmare, se crează o impresie falsă a absenței totale a responsabilității proprietarului SRL față de creditori și buget. E chiar așa? Să răspundem imediat: nu chiar.
În Republica Moldova, atât fondatorii, cât și administratorii unui SRL pot fi atrași la răspundere pentru acțiunile Companiei. Acest lucru este indicat în art. 15 din Legea insolvabilității, potrivit căreia, în cazul în cazul insolvabilităţii debitorului din culpa fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organului executiv sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori care pot influenţa în alt mod acţiunile debitorului (insolvabilitate intenţionată), aceştia poartă răspundere subsidiară solidară faţă de creditori în măsura în care bunurile debitorului sînt insuficiente pentru executarea creanţelor creditorilor.
Răspunderea subsidiară (de rezervă, auxiliară) nu se limitează la mărimea capitalului autorizat, ci este egală cu suma datoriei către creditori. Adică, dacă compania datorează, de exemplu, un milion de lei, atunci va fi încasată integral de la fondatorul SRL, în ciuda faptului că a contribuit, de exemplu, cu doar 1.000 de lei la capitalul autorizat
În special, practica judiciară existentă demonstrează în mod clar utilizarea acestor norme pentru a colecta toate datoriile, atât de la companie, cât și de la fondatori, administrator și alți manageri.
Având în vedere cele de mai sus, trebuie remarcat faptul că responsabilitatea fondatorilor, a administratorului nu este limitată, iar ca urmare a acțiunilor / inacțiunii lor, aceștia pot fi considerați responsabili pentru datoriile companiei. Deci, în funcție de încălcarea comisă de conducerea SRL sau de acesta personal, directorul poate fi atras la răspundere administrativă, materială, penală.
Din normele actuale, concluzionăm că directorul este adus în responsabilitatea administrativă în cazurile de încălcare a normelor de protecție a muncii, a normelor de regim, organizația nu are licență sau admiterea anumito lucrări, încălcarea regulilor antiincendiu și de securitate sanitară.
Răspunderea materială poate fi exprimată sub formă de amenzi sau alte sancțiuni. Directorului i se pot aplica amenzi, dacă daunele suferite de organizație sunt mici. În toate celelalte cazuri, pedeapsa este impusă de instanță.
Pentru fapte ilegale dovedite de instanță, de la director pot fi solicitate despăgubiri, directorul poate fi privat de libertate, cu o pedeapsă de 2 până la 6 ani de închisoare, cu sau fără amendă, cu despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. În plus, poate fi privat de dreptul de a ocupa funcții de conducere pentru o perioadă nedeterminată sau pentru o anumită perioadă.
Deci, vedem că, ca urmare a activității economice, proprietatea atât a companiei, cât și a fondatorilor și a managerului este atacată, totul acumulat: bani, casă, apartament, mașină, poate fi revendicat de terți. Având în vedere realitățile moderne de a face afaceri și atacul concurenților fără scrupule, această proprietate trebuie protejată.
Un moment important este faptul că, este posibil să se atragă persoanele care controlează răspunderea subsidiară în termen de trei ani de la data la care debitorul este declarat falit. Până în prezent, numărul cazurilor de răspundere subsidiară a proprietarilor și administratorilor companiei este mare, deoarece există o prezumție de vinovăție a persoanelor care controlează debitorul până când acestea nu dovedesc contrariul.
Cel mai simplu- este arestarea conturilor, obținerea unei decizii prin instanță și recuperarea fondurilor. În practică, terții „scutură activ” compania, directorii (generali, comerciali, financiari, membrii consiliului de administrație, contabili șefi), cei care o controlează. Deci, dacă dvs., prietenul sau ruda dvs. ați fost un director sau o altă persoană care deține p fincție de control într-o întreprindere abandonată sau falimentată în 2014 și mai târziu, există o probabilitate foarte mare ca dvs. – în mod neașteptat – să fiți atrași la răspundere subsidiară și lipsiți de venit.
Unul dintre motivele atragerii la răspundere este neîndeplinirea de către directorul companiei a obligației de a depune o cerere de faliment pentru organizația pe care o conduce, dacă semnele de insolvență îi erau cunoscute (sau ar trebui să fie cunoscute). Pe această bază, poate fi implicat doar managerul. Alte persoane care controlează debitorul (fondatorii, membrii consiliului de administrație și alți cetățeni care influențează deciziile luate de debitor) nu pot fi trasi la răspundere subsidiară în acest caz.
Directorul poate fi, de asemenea, responsabil pentru răspunderea subsidiară în cazul în care, după depunerea cererii, procedura a fost încheiată din cauza lipsei de fonduri pentru rambursarea cheltuielilor de judecată pentru faliment.
Acum vorbim exclusiv despre securitate, securitatea afacerii și protecția bunurilor personale. Adesea, în practica noastră, ne confruntăm cu faptul că oamenilor le este frică să vorbească despre securitatea afacerii lor, despre includerea instrumentelor internaționale pentru a o proteja și a o optimiza. Despre metode și instrumente absolut legale utilizate în lume de zeci de ani. De exemplu, structurarea afacerii la nivel internațional astăzi este norma și uneori o necesitate.
Trust-urile ca instrument internațional de protecție a activelor
Particularitatea unui trust ca formă de deținere a proprietății este că proprietatea trust-ului nu aparține nici fondatorului (își pierde dreptul de proprietate asupra acestuia din momentul transferului proprietății către administrator), nici către manager (numai el administrează această proprietate și este titularul oficial al titlului asupra proprietății), nici beneficiarilor înainte de data încetării trust-ului.
Putem spune că, un trust –este un proprietar independent, indisolubil legat de creatorul său (fondatorul trustului) și de beneficiari. În mai multe țări, inclusiv în Moldova, proprietatea transferată în trust nu este considerată un tip separat de proprietate proprietatea continuă să fie proprietatea mandantului, care poate fi supusă obligațiilor sale.
Din punct de vedere istoric, acest concept a fost condus în mare parte de considerații non-fiscale. Deci, un tată grijuliu, îngrijorat de posibila risipire a moștenirii sale, ar putea, fără ca să își transfere averea direct fiului său, să o lase în încredere, să zicem, unui avocat de familie, numindu-l pe fiul său ca beneficiar. Un caz și mai frecvent este- atunci când un trust este constituit prin testament în favoarea moștenitorilor minori. Deși o nouă entitate juridică nu se formează atunci când se constituie un trust, proprietatea în cauză capătă un statut juridic special: de exemplu, nu poate fi executată silită în cazul falimentului unui mandatar
Astfel, trust-ul a apărut în primul rând ca o alternativă a testamentului, în comparație cu care are mult mai multă flexibilitate. Într-adevăr, spre deosebire de un acord de trust, un testament trebuie anunțat public, ceea ce nu este întotdeauna de dorit, condițiile sale trebuie să respecte legile moștenirii, proprietatea trece în mâinile moștenitorilor simultan etc. În plus, trust-ul vă permite să alocați o anumită parte a proprietății chiar înainte de moartea proprietarului său, astfel încât, în cazul unui eventual faliment al acestuia, acesta să nu fie la îndemâna creditorilor.
Administrarea trust-ului ca element, bazat pe dreptul anglo-saxon este planificată să fie introdusă în Codul civil al Republicii Moldova. Trebuie spus că Republica Moldova a întâlnit deja această instituție: în 1994 a fost adoptat Decretul președintelui Republicii Moldova privind încrederea (trust), dar după 6 ani efectul său a fost încetat.
În concluzie. Utilizarea trust-urilor – internaționalizarea unei companii îi conferă un statut internațional, vă permite să minimizați impozitarea agregată și alte riscuri, să protejați activele – este absolut legală, deoarece în implementarea oricărui sistem nu se utilizează lacune și neajunsuri, dar caracteristicile diferitelor jurisdicții și, în special, instrumentele juridice internaționale pentru protecția activelor.
Autor: Serghei Zaharcenco